parallax background

Circuit: Colinele Transilvaniei pe bicicletă (Ediția a IIIa)

December 7, 2017
MTB
Alergare montană ”Marathon 7500 Tips&Tricks” 🗓 🗺
December 7, 2017
Circuit: Transalpina și Oltenia de sub Munte pe bicicletă – Ediția II 🗓 🗺
December 7, 2017

Circuit MTB

Perioada: 19-22 Iulie 2018 

Nivel dificultate: Tura scurtă (aproximativ 40-50 km cu 400m diferență de nivel pozitivă/zi)

Tura lungă (aproximativ 60-70 km cu 700-800m diferență de nivel/zi)

Tehnicitate traseu: 90% forestier, poteci speciale pentru MTB, 10% asfalt.

Conditii cazare: pensiuni agroturistice 3*

Contribuția de participare: 930 lei/persoană

Vreau să mă înscriu!

PROGRAM SI TRASEU

JOI - 19 IULIE
Ne vom întâlni în fața Cetății Rupea. După ce vizităm cetatea și verificăm bicicletele ne îndreptăm spre satul Viscri unde după o gustare tradițională vizităm casa Prințului Charles și biserica fortificată. Apoi intram pe minunatele poteci pentru biciclete construite în mijlocul pădurilor de fundația ADEPT. Traversăm dealuri, păduri și văi iar cei de pe tura lungă vor coborâ îi Satul Meșendorf ca să se hidrateze și să viziteze biserica fortificată de acolo. Traseul se va încheia cu o potecă ce duce spre Cetatea din Saschiz, fortificația săsească construită între secolele al XIV-lea și al XV-lea, cu ziduri înalte până la 9 m. Întreg ansamblul a fost înconjurat de un puternic zid de apărare, al cărui traseu este urmat de actuala împrejmuire a bisericii. În afara bisericii există pe un deal din apropiere și o cetate țărănească a cărei datare este din secolul al XIV-lea. Pe o piatră a cetății este dăltuit anul 1343. Cetatea a avut șase bastioane și o fântână adâncă de 60 m (care astăzi mai are numai 1-2 m). Legenda spune că din fundul fântânii ar fi pornit un tunel care ducea până în centrul comunei. Apoi facem o oprire scurtă la prieteni noștrii de la Casa de pe Deal unde vom degusta dulcețuri și ne hidratam cu siropuri și sucuri naturale iar în final parcăm bicicletele la Pensiunea Cartref din Saschiz. Recomandăm dopuri de ureche pentru cei mai sensibili cu somnul.

Tura scurtă: 60 km, + 600 m, - 600 m

Tura lungă: 67 km, +840 m, -840 m

VINERI - 20 IULIE
Ne trezim la 7, luăm micul dejun la 8 și pornim ”pe cai” spre Sighișoara în același cadrul mirific și sălbatic. Ajunși în Sighișoara ne vom întâlni cu Peter care ne va ghida și ne va dezvălui tainele acestuia, un exemplu remarcabil de mic oraş fortificat într-o zonă de frontieră între cultura latină a Europei centrale şi cultura bizantină, ortodoxă, a Europei de sud-est. Procesul de emigrare a saşilor, aparent imposibil de stăvilit, dispariţia păturii sociale care a creat şi menţinut tradiţiile culturale ale regiunii, toate acestea pun în pericol supravieţuirea patrimoniului lor arhitectural. Continuând să fie locuit şi în zilele noastre, centrul istoric Sighişoara se defineşte ca cel mai reprezentativ sit urban medieval din Transilvania datorită faptului că, în comparaţie cu celelalte oraşe istorice din România, centrul istoric Sighişoara şi-a păstrat în cea mai mare parte nealterate de-a lungul timpului organizarea spaţiului urban (reţea stradală, parcelar) ca şi calitatea arhitecturală a construcţiilor ce o compun. Acesta a fost inclus in Lista patrimoniului mondial in anul 1999. După ce ne hidratăm și mâncăm vor porni spre stejarii seculari dn Braite. Vizităm Castelul din Criș și apoi ne împărțim în funcție de ce puteri mia avem în două grupe. Tura scurtă: 55 km, +400 m, -500 m
  • Tura lungă: 70km, +700 m, -800 m
  • SÂMBĂTĂ - 21 IULIE
    Mic dejun la 8. Plecare la 9 din Roandola. În această zi cea mai mare parte a traseului va fi pe drum de pămant, poteci prin padure, poiene și traversări pe dealuri. Tura lungă va vizita Biserica din Biertan. Biertanul face parte dintre primele așezări germane de sași din Ardeal . Astăzi, această veche așezare săsească este cunoscută în lume datorită bisericii-cetate, inclusă în 1993 pe lista monumentelor patrimoniului mondial a UNESCO. Complexul arhitectural medieval este alcătuit din biserica și centura de fortificații, fiind amplasat în centrul așezării, pe un deal.
    • Tura scurtă: 50 km, +570 m, -300 m
    • Tura lungă: 65 km, +880 m, -720 m
    DUMINICĂ - 22 IULIE
    Mic dejun la 8. Plecare la 9 din Seliștat. Traversăm dealuri și coline și vom ajunge în satul sibian Gherdeal, satul-antiteză, în care poți să vezi de la ruine la măreție. Văzut din depărtare, Gherdealul e o gură de rai, ocrotită de păduri și culmile înzăpezite ale munților. De aproape, e un sat-fantomă. Tura se încheie la Cetatea din Făgăraș. De acolo vă putem asigura transportul înapoi la mașini. (opțional)
    • Tura scurtă: 36 km, +160 m, -290 m
    • Tura lungă: 55 km, +610 m, -770 m
     

    INFORMAȚII UTILE

    Vor fi 4 zile de pedalat, cu multe obiective de vizitat si multe zone, oameni si tradiții de descoperit. În plus la fel ca și la celelalte evenimente organizate de noi, atmosfera va fi una de prietenie în care nu va lipsi distracția.

    Circuitul se adresează persoanelor active, care îndrăgesc sportul, natura și tradițiile. Se va merge într-un ritm relaxant, astfel încât să ne bucurăm de peisaje, de obiective și de activitate.

    Pentru a lua parte la circuit trebuie să știi să mergi pe bicicletă, să îți placă și să îți dorești!

    Nu în ultimul rând trebuie să mai fi mers cel puțin o zi întregă pe bicicletă și mai multe zile consecutive off-road.

    Dacă nu ai bicicletă, nici o problemă, îți putem închiria la cerere.

    Pentru buna desfăşurare a circuitului toţi participanţii trebuie să-şi cunoască drepturile şi obligaţiile, astfel eventuale probleme apărute vor fi soluţionate într-un timp scurt şi fără a afecta programul.


    Detalii regulament

    Noaptea 1: Pensiunea Cartref 3*, Saschiz

    Noaptea 2: Casa de oaspeți din Roandola

    Noaptea 3: Centrul de recreere din Seliștat

    La cerere putem să vă rezervăm cazare și pentru noaptea 0.

    • Bicicletă MTB
    • Kit pană (pompă, cameră, petice)
    • Plăcuțe de frână sau saboți de schimb
    • Stop bicicletă
    • Frontală
    • Cască
    • Haină de ploaie
    • Tricou mânecă lungă /tricou + mânecuțe
    • Pantaloni lungi /pantaloni scurți + încălzitoare
    • Mănuși
    • Frontală
    • Ochelari de soare
    • Dulciuri (ciocolată, glucoză, miere, batoane, geluri etc.)
    • Recipient de 0,75 l pentru apa (PET, bidon, water-bag, etc)
    • Îmbrăcăminte și încălțăminte de schimb și lejeră pentru purtat în zona cazării
    • Act de identitate
    • Recomandăm soluție împotriva țânțarilor

    Pentru ocuparea unui loc în circuit se completează formularul de înscriere iar apoi se achită un avans de 200 lei în maxim 5 zile de la data înscrierii pe site, prin transfer bancar în contul cu următoarele date: Asociația Sport Montan Săcele, Cod Unic de Înregistrare: 37817276 Cod bancar (IBAN): RO47RNCB0059155745170001 deschis la BCR Sucursala Titulescu - Brașov. Descrierea tranzactiei: Contribuție circuit Oltenia, Nume și Prenume.

    Avansul nu se restituie în cazul în care participantul nu mai poate veni în circuit.

    Data limită pentru înscriere: luni, 09-07-2018, orele 14.00

    Tabăra se va organiza doar dacă se vor înscrie minim 15 persoane.

    • Biserica fortificată din Noiștat - Aflat în comuna Iacobeni, satul Noiştat este pentru prima oară atestat în anul 1355 sub numele de Nous villa. În secolele XIV-XV are loc construcţia unei biserici gotice cu turnul amplasat pe partea de vest, acesta fiind cel care s-a mai păstrat până azi, care are 6 caturi. Turnul are o formă pătrată, fiind construit din piatră. În 1500 turnul este modificat, dobândind acum pe lângă funcţia religioasă şi una laică, aceea de apărare, din care astăzi, urme se mai păstrază doar din console, acoperişul, sub formă piramidală şi gurile de tragere. Între 1856-1858 medivala biserică este dărâmată şi în locul ei se construieşte o nouă biserică sală. În partea de est aceasta are o absidă semicirculară. Sala posedă o boltă stelată neunitară, formată din 5 elemente. Bolţile sunt susţinute de elemente care îşi găsesc sprijin în partea exterioară a bisericii (contraforturi). Cheia de boltă protejează pilonii dreptunghiulari cu capiteluri decorate cu elemente clasice. Doar turnul masiv cu ambrazuri de tragere şi scară galerie, în grosimea pereţilor a mai fost păstrat şi înglobat noii biserici, ca turn clopotniţă. Fortificaţia ce înconjura biserica şi care, conform relatărilor scrise, în anul 1494 asigura protecţie şi locuitorilor din satele învecinate, a fost demolată aproape în întregime în anul 1860. La sfârşitul secolului XIX, catul superior de apărare (din lemn) al turnului este demolat, acoperişul rezemându-se acum direct pe ziduri. Zidurile exterioare ale bisericii sunt decorate cu lesene şi arcade semicirculare, care foarte probabil erau pictate în culori vii. Astăzi, porţiuni ale zidului de incintă, mai sunt vizibile la sud de biserică.

     

    • 3 nopti cazare în pensiuni agroturistice
    • mic dejun și cină
    • transferul bagajelor de la o cazare la alta
    • ghidaj pe tot parcursul traseului - minim 2 ghizi la 10 persoane
    • pachet fotografii și filmare oficială
    • asistență tehnică pe toată perioada
    • o ședință de masaj sportiv
    • 4x baton/gel Sponser
    • Suc de mere Livezile Dobrinoiu
    Pachetul nu include: gustări și băuturi
  • transfer Vâlcea-Păltiniș (opțional, prețul se va calcula în funcție de numărul de persoane)
  • intrările la obiectivele turistice de pe traseu
    • descoperirea unor locuri pitorești din România
    • vizitarea bisericilor fortificate de pe traseu și descoperirea vechilor tradiții
    • ocazia de a lua parte la ture de MTB într-un cadru organizat
    • amintiri frumoase, o ”reîncărcare a bateriilor” și prieteni noi

    Comments are closed.