parallax background

Povestea Circuitului Colinele Transilvaniei pe bicicletă (III) 2018

August 13, 2018
Povestea Circuitului Transalpina și Oltenia de sub Munte pe bicicletă 2018
June 13, 2018
Povestea din Tabăra de vară pentru copii 2018
August 15, 2018

Perioada: 19-21 Iulie 2018

Locație: Colinele Transilvaniei

Participanți: 25 bicicliști 

Echipa: Silviu, Bianca, Mihai și Alex.

Fotografii: ziua 1, ziua 2, ziua 3, ziua 4.

Filmare oficială

Filmare participant Marius

 


Daca primele 2 ediții am avut parte de călduri toride și sol uscat, iată că a venit vremea ca în acest an să descoperim și colinele după ploaie, printre bălți și noroaie.

Vremea în general a fost bună. Cu mici excepții, în primele 2 zile ploile ne-au ocolit, iar în următoarele a fost senin, așa că ne-am bucurat și în acest an de această zonă specială a României.

Așadar am plecat din Rupea pe ploaie, iar până în Viscri eram deja plini de noroi. Apoi vremea a devenit bună, iar pe poteca din pădure ne-am distrat ca de obicei. Întotdeauna prima zi este mai grea, până ne intrăm în ritm. Pentru ca toată lumea să se simtă “odihnită’’, cu o parte, Silviu a făcut o buclă în plus până în Meșendorf. Apoi Bianca ne-a așteptat sus pe potecă cu picnicul pus. Cu energia refăcută am continuat pe poteca din pădure spre Saschiz. Seara se încheie spălând bicicletele pe ploaie și servind cina delicioasă de la Pensiunea Cartref.

A doua zi a început cu o mică ploicică, dar care nu a ținut prea mult. De data aceasta ne-am desparțit în două grupe, o tură mai lungă cu un ritm mai alert și una mai scurtă traversând primele bălți și noroaie ale călătoriei noastre. În Sighișoara ne-am regrupat și ne-am reântâlnit cu Peter care ne-a povestit despre Cetatea Sighișoara și nu numai.

Am continuat împreună spre Pădurea de Ștejari Seculari din Breite și apoi iar ne-am despărțit în două echipe. O parte am continuat direct pe asfalt spre Roandola, iar o parte am luat cu asalt bălțile, noroaiele și dealurile colinelor Transilvaniei. Seara Mihai ne-a relaxat cu masaje și am urmărit filmulețe din taberele trecute.

A treia zi din Roandola în Șeliștat ne-am împărțit din nou în două grupe făcând concurs ce grupă adună mai mult noroi pe roți și haine. Am luat prânzul la mijlocul traseului în satul Ruja unde tura scurtă a servit prăjituri și cozonac de la o nuntă care ieșea pe uliță. Finalul a fost de asemenea epic plin cu bălți și noroi dintre Movile, până în Șeliștat, unde Gabi s-a simțit ca în copilărie și s-a desfășurat în voie.

Ultima zi am reconstruit-o din temelii, ne-am adaptat condițiilor și ne-am bucurat de traseu. Astfel am terminat această aventură în Făgăraș fericiți și mulțumiți de cele 4 zile petrecute împreună!

Ne vedem la anul în Coline dar cu un traseu diferit, dar și în Transalpina si Oltenia de sub Munte, Din Deltă la Mare și să sperăm și în Apuseni!

Comments are closed.