parallax background

Circuit: Nordul Moldovei pe bicicletă

Circuit: Transalpina și Oltenia de sub Munte pe bicicletă
aprilie 4, 2020
Raport: Tabără schi de tură în Munții Bucegi 2020
aprilie 15, 2020

Hai cu noi să te bucuri de acestă frumoasă activitate într-un decor superb, Munții Ceahlău, Lacul Bicaz și Ținutul Zimbrilor, în compania unei echipe tinere și pline de entuziasm. Îți promitem să-ți arătăm că sportul pe două roți în natură nu este doar o activitate oarecare ci este un mod de a fi.

INFORMAȚII UTILE

Într-o societate din ce în ce mai sedentară venim cu o alternativă, pentru ieșirea din stresul cotidian și pentru obținerea unei condiții fizice de invidiat.

Vor fi 3 zile de pedalat și o zi de drumeție, cu multe obiective de vizitat si multe zone, oameni si tradiții de descoperit. În plus la fel ca și la celelalte evenimente organizate de noi, atmosfera va fi una de prietenie în care nu va lipsi distracția.

Circuitul se adresează persoanelor active, care îndrăgesc sportul, natura și tradițiile. Se va merge într-un ritm relaxant și ne vom împărți în echipe, astfel încât să ne bucurăm de peisaje, de obiective și de activitate.

Circuitul face parte din proiectul ”Descoperă România pe bicicletă și Carpații pe picioare”. Află mai mulde detalii despre valorile proiectului aici.

Motto-ul nostru este #fii_in_siguranta.

Siguranța pentru noi este pe primul plan, atât din punct de vedere epidemiologic, cât și din punct de vedere al siguranței pe munte.

Vom respecta regulile de distanțare socială, ne vom dezinfecta periodic, nu vom depași numărul de membrii ai grupului admis de lege.

Suntem o echipă tânără, dar specializată în același timp, căreia îi place să își petreacă timpul în mijlocul naturii. Noi am renunțat la confortul urban și ne-am asumat că vrem să împărtășim activitățiile și cunoștiințele noastre.

Liderul echipei este Silviu Bălan, pasionat de MTB, sportiv de performanță la Clubul CSA Steaua, component al lotului național de Schi Alpinism, Ghid Montan, Instructor schi, Președinte al Asociației Sport Montan Săcele.

Mai multe detalii despre echipă aici.

  • descoperirea unor locuri pitorești din România
  • vizitarea mânăstirilor de pe traseu precum și a altor obiective turistice, și descoperirea vechilor tradiții
  • ocazia de a lua parte la ture de MTB și drumeție într-un cadru organizat
  • amintiri frumoase, o „reîncărcare a bateriilor” și prieteni noi

Contribuția include:

  • 3 nopti cazare în pensiuni agroturistice
  • mic dejun și cină
  • picnic în natură
  • transferul bagajelor de la o cazare la alta
  • ghidaj pe tot parcursul traseului - minim 2 ghizi la 10 persoane
  • pachet fotografii și filmare oficială
  • asistență tehnică pe toată perioada
  • o ședință de masaj sportiv
  • Suc de mere Livezile Dobrinoiu
  • Pachetul nu include:

  • transfer Vânători Neamț - Durău (opțional, prețul se va calcula în funcție de numărul de persoane)
  • intrările la obiectivele turistice de pe traseu
  • transportul, gustările și băuturile
  • Pentru a lua parte la circuit trebuie să știi să mergi pe bicicletă, să îți placă și să îți dorești!

    Nu în ultimul rând trebuie să mai fi mers cel puțin o zi întregă pe bicicletă și mai multe zile consecutive off-road.

    Dacă nu ai bicicletă, nici o problemă, îți putem închiria la cerere.

    Pentru ocuparea unui loc în circuit se completează formularul de înscriere iar apoi se achită un avans de 400 lei în maxim 5 zile de la data înscrierii pe site, prin transfer bancar în contul cu următoarele date: Asociația Sport Montan Săcele, Cod Unic de Înregistrare: 37817276 Cod bancar (IBAN): RO47RNCB0059155745170001 deschis la BCR Sucursala Titulescu - Brașov. Descrierea tranzactiei: Donatie Nordul Moldovei, Nume și Prenume.

    Avansul nu se restituie în cazul în care participantul nu mai poate veni în circuit.

    Data limită pentru înscriere: vineri, 26.06.2020-

    Tabăra se va organiza doar dacă se vor înscrie minim 15 persoane.

    Noaptea 1: Pensiunea Vânătorul, 3*, Durău - camere duble și apartamente de 4 locuri

    Noaptea 2: Complex Adora, 3*, Bicaz- camere duble.

    Noaptea 3: Casa Anca, 3*, Agapia - camere duble.

    La cerere putem să vă rezervăm cazare și pentru noaptea 0.

    Pentru buna desfăşurare a circuitului toţi participanţii trebuie să-şi cunoască drepturile şi obligaţiile, astfel eventuale probleme apărute vor fi soluţionate într-un timp scurt şi fără a afecta programul.


    Detalii regulament


    Detalii politica de confidențialitate

  • Parcul Național Ceahlău”Ceahlăul este muntele împărat, este podoaba, poezia ţării, este izvorul tainic al legendelor şi doinelor neamului nostru, este ochiul etern deschis asupra hotarelor moşiei strămoşeşti.” (Nicolae Gane) Dominând munţii din jur, Ceahlăul se zăreşte din multe părţi ale Moldovei şi Transilvaniei. Totodată, din vârful Toaca sau Ocolaşul Mare jur împrejur privirile pornesc nestăvilite către alte creste ale Carpaţilor Orientali, uneori, în zilele clare de iarnă, putând fi zăriţi şi Carpaţii Meridionali. Prin măreţia lui Ceahlăul ascunde în fiecare izvor, frânturi din existenţa milenară a oamenilor de pe acese meleaguri. Este poate singurul munte din Carpaţii orientali care aminteşte, prin legende, de prezenţa daco-romană. Se cunoaşte, astfel, o legendă a Dochiei, o alta a stâncii lui Cobal, o a treia a Vulturului lui Traian ş.a. Parcul Naţional Ceahlău acoperă o suprafaţă de peste 7.742,5 ha (din cele 38.448 ha cât ocupă ariile naturale protejate din judeţul Neamţ) fiind, după Parcul Forestier Vânători, cea mai mare rezervaţie naturală. În Parcul Naţional Ceahlău sunt incluse următoarele categorii de arii protejate: Rezervaţia ştiinţifică "Ocolaşul Mare"; Rezervaţia natural-botanică "Poliţa cu Crini"; Monumentele naturii: "Cascada Duruitoarea" şi "Avenul Mare". 

  • Ruinele Palatului Cnejilor din Ceahlău vorbesc şi astăzi despre zbuciumata istorie a Moldovei. În jurul unei biserici zidită la 1639 s-a construit în 1676 în incintă fortificată. Aceasta s-a extins până către 1840, devenind un complex arhitectonic puternic, unde şi-a stabilit reşedinţa familia cnezilor Cantacuzini, apoi famiila Sturza. Acest palat fortificat a fost de-a lungul vremii ţinta unor atacuri ale tătarilor, leşilor, turcilor, iar uneori şi a celor oropsiţi de pe moşia boierilor. Pe aici a trecut şi Vasile Alexandri prigonit de domnitorul Mihalache Sturza. 

  • Lacul Cuejdel Lacul Cuejdel este cel mai mare lac de baraj natural din tara si se intinde pe teritoriul comunei Garcina, judetul Neamt. Desi nu este la fel de cunoscut ca Lacul Rosu, acest lac s-a format in aceleasi conditii ca si primul si este la fel de spectaculos. Aici, verdele pajistelor, coloritul florilor, albastru intens al cerului si linistea locului alcatuiesc asemenea unui tablou perfect decorul prin care trebuie sa treci pentru a ajunge la destinatie. Apoi, drumul intra in padurea de brad unde racoarea isi face simtita prezenta, iar razele soarelui incearca sa patrunda prin coroanele bogate ale copacilor. Asezat in inima padurii, intr-un peisaj salbatic, lacul Cuejdel este de o frumusete rar intalnita unde sute de trunchiuri de copac se ivesc amenintatoare din apa. Lacul Cuejdel datorita formei sale este denumit si Lacul Crucii, iar prin frumusetea deosebita a peisajului, a caracteristicilor geomorfologice si limnologice a fost declarat din anul 2004 rezervație naturală.
  •  Muzeul POPAMuzeul ”POPA”, înființat de creatorul popular Neculai Popa, este o destinație turistică apreciată de toți vizitatorii (români sau străini) care ajung să călătorească prin Ținutul Neamțului. Colecțiile sale, deschise publicului încă din anul 1977, cuprind: obiecte de arheologie, numismatică, etnografie, obiecte religioase, icoane, pictură naivă, dar și creații ale lui Neculai și Elena Popa: măști, costumații pentru spectacolele de iarnă, sculptură în lemn și piatră. Toate aceste exponate pot fi vizionate în cele 12 camere destinate muzeului, plus curtea cu sculpturi a familiei Popa. Pasiunea de colecționar a lui Neculai Popa s-a manifestat încă din tinerețe. Îndrăgostit fiind de lumea satului tradițional și conștient fiind de impactul procesului de modernizare accelerată, din cea de a doua parte a sec. XX, el va începe să colecționeze diverse obiecte, din mediul rural, dar nu numai, cu intenția de a crea un muzeu al satului, în care încerca să păstreze spiritul unei epoci ce începea deja să dispară.
  • Casa Memorială a lui Ion Creangă Leagănul amintirilor din copilăria marelui povestitor Ion Creangă (1837-1889), este casa în care acesta a trăit aproape 16 ani, locul care i-a fost inspirație atunci când a scris povești precum "Soacra cu trei nurori" sau când a relatat isprăvile lui Nică în "Amintiri din copilărie".
  •  Cetatea Neamțuluieste una dintre cele mai impresionante cetăți din Romania și se găsește în partea de nord a țării, aproape de Târgul Neamț. Cetatea Neamțului făcea parte din sistemul de fortificații construit în Moldova la sfârșitul secolului al XIV-lea, pentru apărarea împotriva otomanilor. Această cetate elegantă și impresionantă a fost construită în secolul al 14-lea, pe vremea lui Petru I și a fost fortificată în secolul al 15-lea de Ștefan cel Mare, el dând dispoziție ca zidurile cetății să fie înălțate cu circa 6-7 m și să fie construite creneluri și ferestre înguste, prin care apărătorii cetății puteau să supravegheze și să lovească dușmanii. În 1718, Cetatea a fost distrusă din ordinul domnitorului Mihai Racoviță.
  • Rezervația de Zimbri Vânători-NeamțRezervatia de Zimbri si Fauna Carpatina “Dragos Voda” este una din cele 4 rezervatii de zimbri existente la noi in tara si este catalogata ca fiind una dintre cele mai mari rezervatii exclusive zimbrilor din Europa. În cadrul rezervatiei, pe langa zimbri se mai pot intalni: cerbi carpatini, cerbi lopatari, capriori, vulpi, bursuc, iepuri, ursi, lupi si specii de avifauna. Intr-un tarc de cca. 4 ha se gasesc doar 6 exemplare de zimbri, doi masculi si 4 femele care sunt gazduiti in scop turistic. Restul de pana la 28 de exemplare se afla in parcul de aclimatizare ce se intinde pe o suprafata imprejmuita de 180 de hectare de teren. Pe viitor se asteapta sa se aduca inca patru exemplare de zimbri din Suedia, respectiv inca patru femele de zimbru.Ţinutul Zimbrului, este o zonă care adăpostește o moştenire spirituală şi naturală fără preţ, meleaguri binecuvântate, aflate la graniţa dintre realitate şi basm, reapariția zimbrului în libertate, după ani de eforturi, fiind chiar ca o poveste întrupată. Specificul zonei este dat de împletirea frumuseţilor naturale cu valorile culturale şi spirituale.
  •  Mânăstirea Agapia VecheIstoria Mănăstirii Agapia este legată de Agapia Veche, un schit aflat la aproximativ doi kilometri nord de mănăstire, înfiinţat într-o perioadă de mare efervescenţă spirituală. Conform unor manuscrise vechi, un sihastru pe nume Agapie, împreună cu câţiva ucenici ai săi, s-a retras din Mănăstirea Neamţ spre culmile Sihlei, ridicând în a doua jumătate a secolului al XIV-lea un schit din lemn pe locul numit astăzi "Livada părinţilor". De la acest sihastru a venit numele schitului şi mai târziu al aşezării din vale, Agapia, care provine din grecescul "agape", care înseamnă dragoste dumnezeiască şi e un nume inspirat pentru o mănăstire unde ţelul vieţuirii este unirea cu Dumnezeu prin dragostea de el. Potrivit aceleiaşi tradiţii, modesta aşezare a fost distrusă într-o zi de Paşti de o avalanşă de zăpadă, iar călugării au fost nevoiţi să construiască o nouă aşezare, ceva mai la vale, în aşa-numita "Poiană a lui Eufrosin". Dar şi această aşezare pustnicească avea să devină ruină, la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului al XVI-lea luând fiinţă o nouă biserică înconjurată de chilii. În anul 1437, este menţionată într-un act oficial pentru prima dată Agapia Veche, de către Ilieş Vodă, într-o "hotarnică" în care se delimitează moşia Agapiei de moşia Mănăstirii Neamţ. La acea dată Agapia Veche exista; când anume a fost ea înfiinţată, este greu de precizat, însă este cert că numele Agapia apare menţionat în diferite acte domneşti şi în următorii ani. Înzestrată de domnitorii Moldovei cu moşii, sate, livezi, vii, Agapia Veche ajunge să aibă o gospodărie foarte mare, un număr crescut de monahi, dar locul greu accesibil impune strămutarea călugărilor cu tot cu averile lor pe locul unde astăzi se găseşte Agapia din Vale. Din acest moment Agapia Veche începe să-şi piardă din importanţă, ajungând un loc retras, foarte apreciat de persoanele doritoare de linişte.
  • Mânăstirea Văratec este una dintre cele mai mari si mai vizitate mânăstiri ortodoxe din judetul Neamț. Aflata la numai 12 kilometri de Târgu Neamț și la 40 kilometri de Piatra-Neamț, este amplasată într-un cadru natural deosebit, într-o mică depresiune de la poalele muntilor, adapostită de culmea Dealul Mare, la o altitudine de doar 460 metri.

    • Bicicletă MTB
    • Kit pană (pompă, cameră, petice)
    • Plăcuțe de frână sau saboți de schimb
    • Stop bicicletă
    • Frontală
    • Cască
    • Haină de ploaie
    • Tricou mânecă lungă /tricou + mânecuțe
    • Pantaloni lungi /pantaloni scurți + încălzitoare
    • Mănuși
    • Frontală
    • Ochelari de soare
    • Dulciuri (ciocolată, glucoză, miere, batoane, geluri etc.)
    • Recipient de 0,75 l pentru apa (PET, bidon, water-bag, etc)
    • Îmbrăcăminte și încălțăminte de schimb și lejeră pentru purtat în zona cazării
    • Act de identitate

    Circuit MTB

    Perioada: 2-5 iulie 2020 (3 nopți/ 4 zile)

    Nivel dificultate:

    Tura scurtă (aproximativ 30-40 km cu 500 m diferență de nivel pozitivă/ zi)

    Tura lungă (aproximativ 50-60km cu 800m diferență de nivel/zi)

    Tehnicitate traseu: 80% forestier, poteci de munte 20% asfalt.

    Conditii cazare: pensiuni agroturistice 3-4*

    Contribuția de participare: 1250 lei/ persoană

    Vreau să mă înscriu acum!

    PROGRAM și TRASEU

    JOI - 2 IULIE

    Zi de trekking. Întâlnire la ora 9 în parcarea de la Pensiunea Vânătorul din Durău. După ce ne asigurăm că avem tot ce ne trebuie la noi pornim în tura de trekking din Munţii Ceahlău. Astfel, din staţiunea Durău (800 m) continuăm spre Cabana Fantanele (1220 m), Cascada Duruitoare, trecem de Schitul de călugări și ajungem la Cabana Dochia (1750 m) Aici luam pranzul, iar la întoarcere, urcăm pe Vărful Toaca (1904 m). După aceea coborâm pe la stânca Panghia până în Durău. Pentru cine mai poate, înainte de a ne întoarcem la cazare, vom vizita ruinele Palatului Cnejilor.

    • Tura scurtă: 12 km, 700 m+
    • Tura lungă: Traseul este unul de dificultate medie, cu o lungime de aproximativ 17 km şi o diferenţă de nivel de 1400 m pozitivă.
    VINERI - 3 IULIE
    Zi de lac. Din Durău pornim în urcare spre drumul axial, un fost drum forestier ce leagă Durău de Izvorul Muntelui, parțial accidentat din cauza exploatărilor forestiere. Vreme de vreo 20 de km vom admira Lacul Bicaz în toată splendoarea lui, din mai multe unghiuri. Ajunși în Izvorul Muntelui vom vizita Sediul Parcului Național Ceahlău apoi ne vom îndrepta spre Complexul Adora și Orașul Bicaz..
    • Tura Clasică: 42km, +700 m, -1000 m
    • Tura Sport: 56km, +1000 m, -1300 m
    SÂMBĂTĂ - 4 IULIE
    Zi de sălbăticie. Pornim la drum spre Lacul Cuejdel, cel mai mare lac de baraj natural din țară. Dacă primii 10 km sunt pe asfalt, ulterior toată ziua vom străbate poteci, drumuri de țară și forestiere, prin păduri și prin poiene. Vom ajunge și la Casa de vânătoare de pe deal, unde ne vom opri să luăm o gustare. Abia spre finalul zilei, în Crăcăul Negru vom avea acces la magazine. Vom vizita Mânăstirile Văratec și Agapia. Traseul se încheie în Agapia. Cei de pe tura lungă vor merge până la Mânăstirea Agapia Veche.
    • Tura Clasică: 42 km, + 900 m, -1000 m
    • Tura Sport: 68 km, + 1400 m, -1300 m
    DUMINICĂ - 5 IULIE
    Zi de vizite și revenire. Astăzi tura va porni spre Muzeul Popa din Țirpești, apoi vizităm Casa Memorială a lui Ion Creangă din Humulești și îi vom face o vizită Doamnei Maria din Artizanatul din Humulești. Ajunși în Târgu Neamț vom Vizita Cetatea Neamț, apoi pe lângă râul Ozana ne îndreptăm spre Sediul Parcului Național Vânători Neamț unde vom afla mai multe despre Rezerația de Zimbri din acea zonă.
    • Tura Clasică: 40 km, +200 m, -140 m
     

    Vezi cum a fost în taberele trecute!

    BONUS: Dacă vei participa la 4 dintre cele 5 circuite din sezonul 2020 ( Transalpina, Colinele Transilvaniei, Nordul Moldovei, Apuseni și Munții Brașovului) mergem cu tine o zi cu bicicleta în Munții Baiului la finalul sezonului!

    Comments are closed.