920,00 lei – 1.690,00 lei
Perioada: 9-11 august 2024 (2 nopți/ 3 zile)
Nivel dificultate:
Tura Eco (aproximativ 20-30 km cu 400-500m diferență de nivel pozitivă/zi)
Tura Clasică (aproximativ 30-50 km cu 700-1000m diferență de nivel pozitivă/zi)
Tehnicitate traseu: forestier, poteci de munte, poieni
Cazare: Cabana Colții Ghimbavului, Dragoslavele – Munții Leaota
Într-o societate din ce în ce mai sedentară venim cu o alternativă, pentru ieșirea din stresul cotidian și pentru obținerea unei condiții fizice de invidiat.
Prima ediție în această zonă, atât pe bicicletă cât și în drumeție, vom străbate zona mai puțin circulată dintre Parcul Natural Bucegi, Parcul Național Piatra Craiului și Munții Leaota. Vor fi 3 zile de activități care ne vor pune la încercare condiția fizică și ne vor hrăni curiozitatea de a descoperi locuri noi. În plus la fel ca și la celelalte evenimente organizate de noi, atmosfera va fi una de prietenie în care nu va lipsi distracția.
Circuitul se adresează persoanelor active, care îndrăgesc sportul, natura și tradițiile. Se va merge într-un ritm relaxant și ne vom împărți în echipe, astfel încât să ne bucurăm de peisaje, de obiective și de activitate.
Acest eveniment se potrivește foarte bine famiilor cu copii cărora le place să facă mișcare în natură și să descopere locurile frumoase din țara natală. La cerere putem rezerva cazare și mesele pentru însoțitorii celor care vor lua parte la circuit. Traseele sunt potrivite inclusiv pentru biciclete electrice.
Circuitul face parte din proiectul ”Descoperă România pe bicicletă și Carpații pe picioare”. Află mai multe detalii despre valorile proiectului aici.
Suntem o echipă tânără, dar specializată în același timp, căreia îi place să își petreacă timpul în mijlocul naturii. Noi am renunțat la confortul urban și ne-am asumat că vrem să împărtășim activitățiile și cunoștiințele noastre.
Liderul echipei este Silviu Bălan, sportiv de performanță la Clubul CSA Steaua, Ghid Montan, Instructor de schi, Președinte al Asociației Sport Montan Săcele.
Mai multe detalii despre echipă aici.
3 zile petrecute într-o atmosferă care te va face să revii cu siguranță cu noi.
✓ descoperirea unor locuri pitorești din România
✓ vizitarea obiectivelor turistice și descoperirea vechilor tradiții
✓ ocazia de a lua parte la ture de MTB într-un cadru organizat
✓ amintiri frumoase, o „reîncărcare a bateriilor”
Prieteni, asemenea ție, care gândesc la fel și văd lucrurile ca tine, astfel noi spunem că suntem familia Tabere si Circuite, atât echipa cât și grupul de participanți.
Ce spun cei care au participat la evenimentele noastre: Testimoniale.
Contribuția de participare este de 1690 lei și include:
✓ 2 nopti cazare în Cabana Colții Ghimbavului, în camere de 2,3,4,6 locuri
✓ mic dejun și cină
✓ picnic în timpul zilei
✓ transferul bagajelor de la masini la cazare și inapoi
✓ ghidaj pe tot parcursul traseului – minim 2 ghizi la 10 persoane
✓ pachet fotografii și filmare oficială
✓ asistență tehnică pe toată perioada
✓ o ședință de masaj sportiv
Pachetul nu include:
✓ Intrările la obiectivele turistice de pe traseu
✓ Transportul, băuturile și gustările
✓ Închiriere echipament – bicicletă
Am creat un pachet și pentru însoțitor în valoare de 920 lei ce include:
Pentru a lua parte la circuit trebuie să știi să mergi pe bicicletă, să îți placă și să îți dorești!
Nu în ultimul rând trebuie să mai fi mers cel puțin o zi întregă pe bicicletă și mai multe zile consecutive off-road.
Dacă nu ai bicicletă, nici o problemă, îți putem închiria la cerere. Atât mountain-bike cât și bicicletă electrică.
Pentru ocuparea unui loc în circuit se completează formularul de înscriere de pe pagina evenimentului, apoi se verifică produsul adăugat în coș și se finalizează comanda.
La înscriere, pentru ocuparea unui loc în circuit se achită un avans de jumătate din valoarea taberei.
Metode de plată:
Avansul nu se restituie în cazul în care participantul nu mai poate veni în circuit dar dacă suntem anunțați cu 3 săptămâni înainte de eveniment se poate transfera în contul unui alt eveniment.
Data limită înscriere Miercuri, 24-07-2024, orele 14.00
Circuitul se va organiza doar dacă se vor înscrie minim 10 persoane iar numărul maxim de locuri disponibile este de 20.
În ambele nopți vom dormi la Cabana Colții Ghimbavului care împrumută numele de la muntele alăturat, Coltii Ghimbavului, un Crai mai mic. E amplasată într-o poiană largă, intramontană, la intrarea în Cheile Ghimbavului, o zonă de o frumusețe sălbatică, verde, cu stânci, păduri dese și liniștite, pâraie cristaline și relief demn de explorat.
Camerele de 2-7 locuri sunt atent construite de câtre însuși cabanierul. Mai multe detalii aici.
Pentru buna desfăşurare a taberei toţi participanţii trebuie să-şi cunoască drepturile şi obligaţiile, astfel eventuale probleme apărute vor fi soluţionate într-un timp scurt şi fără a afecta programul cursului.
Întâlnire la ora 10.00 la Valea Urdii. După ce transferăm mașinile vom porni pe biciclete să descoperim zona.
Vom parcurge Cheile Ghimbavului și Cheile Cheiței la pas.
Tura de 13 km cu 600 m+
Pornim pe biciclete și lăsăm în urma noastră Chile Ghimbavului și Piatra Dragoslavele.
Povestea Circuitului Colinele Transilvaniei 2022
Povestea Circuitului Colinele Transilvaniei 2021
Povestea Circuitului Colinele Transilvaniei 2020
Povestea Circuitului Munții Apuseni 2020
Povestea Circuitului Transalpina și Oltenia de sub Munte 2020
Povestea Circuitului Colinele Transilvaniei 2019
Povestea Circuitului Din Delta la Mare pe bicicletă 2019
Povestea Circuitului Colinele Transilvaniei 2018
Povestea Circuitului Colinele Transilvaniei 2020
Povestea Circuitului Colinele Transilvaniei 2017
Povestea Circuitului Munții Brașovului 2020
Scrie-ne pe WhatsApp!
Recenzii
Nu există recenzii până acum.