Tabără de vară copii (vacanță)
aprilie 20, 2021
Circuit Muntii Apuseni pe bicicleta
Circuit: Munții Apuseni pe bicicletă – ediția a 2-a
aprilie 23, 2021

Tabără de MTB pentru copii în Colinele Transilvaniei – ediția a 2-a

1.650,00 lei

Perioada: 2-7 August 2021 (5 nopți/6 zile)
Dificultate: Începători/ Intermediari/ Avansați
Cazare:  Centrul pentru Tineret Seliștat, Jud. Brașov, Colinele Transilvaniei

 

Pentru a achita avans folosește cuponul: avans50%
Reducere la înscrierea fraților.

10% discount folosind cardul Avanpost Radio Guerilla la plata direct pe site.

Stoc epuizat

Descriere

Trimite-l pe cel mic alături de noi, să pedalăm împreună prin Colinele Translvaniei, de la un sat săsesc la altul, în compania unei echipe tinere și pline de entuziasm, și îți promitem că îi vom insufla copilului tău pasiunea pentru natură, mountain-bike și activități sănătoase.

Experiența este comparabilă cu o săptămână plină de activități la bunici la țară fiind un peisaj pitoresc autohton.

Dorim să transmitem copiilor un stil de viață sănătos și promovăm o serie de VALORI pe care le vom pune în practică în cele 5 zile ale taberei.

  • O minte sănătoasă într-un corp sănătos! Este foarte importantă școala, dar în acelaș timp nu neglija condiția fizică.
  • Ești ceea ce mănânci! În tabără vom schimba dulciurile cu fructele și vom avea grijă cum combinăm mâncarea.
  • Tehnologia este bună doar dacă o folosești cu cap. Vor fi doar anumite moment, specificate în program, în care vei putea folosi telefonul mobil. Nu vei avea acces la socializare online și nici la jocurile online, pe toată perioada taberei. Pentru orice situații urgente, părinții îi vor putea contacta pe organizatori în orice moment.
  • Fii responsabil! Trebuie să știi singur să te îmbraci/dezbraci și să te pregătești pentru activitatea ce urmează să o desfășori. Vei putea cere sfaturi în orice moment de la instructori.
  • Este foarte important să fii punctual. Nu îi pune pe ceilalți să te aștepte, cum nici ție nu ți-ar plăcea să îi aștepți pe ceilalți.
  • Implică-te! Doar în felul acesta te vei putea face remarcat.
  • Comunicarea este cheia succesului! Dacă nu te simți bine sau cei din jurul tău au pățit ceva, anunță imediat instructorii. Nu ezita să îi încurajezi pe ceilalți și să ne spui ceea ce gândești în orice moment.
  • Respectă și vei fi respectat!
BONUS: Beneficiezi de reducere la înscrierea fraților!

Locurile sunt limitate! Înscrie-i acum pe cei mici!

Informații utile

După o perioadă deloc ușoară atât pentru adulți cât și pentru copii venim cu o alternativă de petrecere a unei vacanțe de neuitat. Le propunem de data aceasta, celor mici, o tabără de mountain-bike, într-o zonă ușor accesibilă, foarte apreciată pentru tradițiile, obiceiurile săsești dar și pentru peisajele de vis de pe dealuri și pășuni, Colinele Transilvaniei.

Toți copii cu vârste cuprinse între 6-15 ani sunt invitați în Seliștat, Colinele Transilvaniei în perioada 2-7 August 2021, pentru a petrece împreună 6 zile în natură pe 2 roți. Vom descoperi tainele mersului pe bicicletă în afara asfaltului punând accentul pe tehnică și control, vom face trasee pe dealurile din zonă, atât pe picioare cât și în plimbare cu căruța, vom învăța să ne orientăm în natură și nu în ultimul rând vom afla istoria și tradițiile locului.

Suntem pregătiți atât pentru cei mai mici care vor avea nevoie de mai mult sprijin din partea noastră cât și pentru cei mai mari și mai independenți.

Așadar, ne vom împărți în 3 echipe în trasee, în funcție de nivelul fiecăruia: începător, mediu și avansat dar, la finalul zilei vom fi împreună.

Tabăra se adresează tuturor copiilor activi și plini de energie, care îndrăgesc sportul și natura și care doresc mișcare și adrenalină în vacanța de vară într-un grup organizat, alături de alți copii cu aceleași pasiuni.

Suntem o echipă tânără, dar specializată în același timp, căreia îi place să își petreacă timpul în mijlocul naturii. Noi am renunțat la confortul urban și ne-am asumat că vrem să împărtășim activitățiile și cunoștiințele noastre.

Liderul echipei este Silviu Bălan, sportiv de performanță la Clubul CSA Steaua, Ghid Montan, Instructor de schi, președinte al Asociației Sport Montan Săcele.

Mai multe detalii despre echipă aici.

Tabăra se adresează tuturor copiilor activi și plini de energie, care îndrăgesc sportul, natura și muntele și care doresc mișcare și adrenalină în sezonul rece.

În această tabără este important să știe să meargă pe bicicletă fără roți ajutătoare, pe bicicletă cu pedale și să mai fi pedalat în afara asfaltului. Astfel cei mici se vor bucura de o experiență cât mai plăcută.

O altă condiție importantă este să fie însoțiți de un părinte/tutore atât înainte cât și după tabără.

 

✓ Cazare 5 nopți la Centrul pentru Tineret Seliștat cu pensiune completă (în unele zile mâncăm prânzul la cazare, în altele îl luăm cu noi la pachet) și gustări

✓ ghizi montani autorizați cu experiență atât în domeniu cât și în activitatea cu copii (câte un ghid la 5 copii)

✓ Asistență permanentă

✓ Program indoor prin care se urmărește dezvoltarea inventivității, spiritului de echipă și comunicarea (adaptat vârstei participanților)

✓ Program outdoor: cel prezentat în Program

✓ Poze din timpul taberei și diploma de participare la tabăra de vară

✓ Seară festivă cu proiecție foto și video din timpul taberei

✓ Intrările la obiectivele turistice

✓ Transportul copiilor cu microbuzul pe distanța Brașov – Seliștat și înapoi (se va achita la finalul taberei)

✓ Testul rapid Covid

Locație: Seliștat, Jud. Brașov.

Cazarea, prezentările și toate mesele vor fi la Centrul pentru Tineret Seliștat.

Cum ajungi: 

Din Brașov (95 km):

Brașov – Făgăraș – Șoarș – Bărcuț – Seliștat

DETALII: Drumul de la Șoarș este mai prost asfaltat iar după Bărcuț este drum de pământ.

Din București (aprox. 270 km):

București – Brașov – Făgăraș – Șoarș – Bărcuț – Seliștat

DETALII: vezi detalii  mai sus.

 

HARTA LOCALIZARE

Mai jos vă prezentăm echipamentul pe care fiecare copil ar trebui să îl aibă pentru a participa corespunzător în tabăra de vară.

    • Bicicletă MTB
    • Kit pană (pompă, cameră, petice)
    • stop bicicletă
    • cască
    • frontală
    • Bocanci sau adidași de munte (preferabil 2 perechi)
    • Încălțăminte sport sau papuci (pentru interiorul cazării)
    • geacă + pantaloni
    • Colanți/ ștrampi (minimum 3 perechi)
    • Mănuși (1 pereche subtiri)
    • Caciulă
    • Fular sau Buff
    • Pantaloni lungi (trenning și blugi)
    • Hanorac și bluză/ pulover/polar (2 bucăți)
    • Bluza de corp (first-layer – 2 bucăți)
    • Tricouri (5 bucăți), maieuri (5 bucăți), lenjerie intimă (5 bucăți), șosete (5 bucăți)
    • Pijamale
    • Ochelari de soare
    • Strugurel de buze și cremă cu protecție solară
    • Necesar baie: săpun, periuță și pastă de dinți, gel și sampon, prosoape
    • Papuci de baie
    • Rucsac tură
    • Bidon apă
    • Trusă medicală/Medicamente dacă urmați un tratament (vă rugăm să ne spuneți acest lucru în formularul de înscriere sau la telefon)
    • Carnetul de note, pentru a obține reducere la obiectivele turistice.

Pentru buna desfăşurare a taberei toţi participanţii trebuie să-şi cunoască drepturile şi obligaţiile, astfel eventuale probleme apărute vor fi soluţionate într-un timp scurt şi fără a afecta programul cursului.

Detalii regulament

Pentru ocuparea unui loc în tabără se completează formularul de înscriere de către părinte/tutore iar apoi se achită integral sau un avans de jumătate din valoarea taberei.

Pentru a achita avans folosește cuponul: avans50%

Reducere la înscrierea fraților.

Beneficiezi de 10% discount la plata cu Cardul Avanpost Radio Guerilla direct pe site.

Se poate achita prin plata cu cardul direct pe site sau prin transfer bancar în maxim 5 zile de la data înscrierii pe site, prin transfer bancar în contul cu următoarele date: Asociația Sport Montan Săcele (CIF 37817276, str. 7 Izvoare nr.24, Săcele) COD IBAN RO47RNCB0059155745170001 deschis la Sucursala Titulescu-Brașov a Bancii Comerciale Române cu mentiunea “donație tabara de MTB copii 2021/nume participant”.

Diferența se va achita până vineri 30-07-2021.

Avansul nu se restituie în cazul în care participantul nu mai poate veni în tabără dar se poate transfera pentru un alt eveniment.

Data limită înscriere miercuri, 28-07-2021, orele 14.00

Tabăra se va organiza doar dacă se vor înscrie minim 15 copii.

Program

  • 10.00-17.00 Întâlnire în Brașov. Transport cu microbuzul până în Seliștat. Vom face o oprire la Moara de la Ohaba și apoi vizităm Cetatea Făgărașului.
  • 17.00 – 21.00 Ajunși în Seliștat ne acomodăm cu peisajul și ne împrietenim. După cină povestim despre ce vom face zilele următoare împreună. Prezentare program, echipă, participanți.
  • 21.30 – 22.00 Stingerea

  • 07.30 Trezirea
  • 08.00 Micul dejun
  • 09.00 Pornim în tura de MTB spre satul Movile, printre movile. Punem accetul pe tehnica și abordarea terenului neasfaltat.

Tura scurtă: 17 km cu 100 m diferență de nivel pozitivă.

Tura lungă: 20 km și 200 m diferență de nivel pozitivă.

  • 13.00 Întoarcere la cazare, dezechipare, spălare biciclete.
  • 13.30 – 14.30 Prânz
  • 15.00 – 19.00 Atelier Reciclare plastic. Atelier Experimente fizice și chimice.
  • 19.00 – 20.00 Cină
  • 21.00 – 22.00 Pregătirea hainelor pentru a doua zi. Stingerea.

  • 07.30 Trezirea
  • 08.00 Micul dejun
  • 09.00 Pornim în tura de MTB spre Dealu Frumos – Centrul Țării. Distanță 35 km cu 300 m diferență de nivel pozitivă. Vom avea prânzul la pachet, vom face picnic.
  • 16.00 Întoarcere la cazare, dezechipare, spălare biciclete.
  • 17.00 Vizităm Biserica Fortificată din Seliștat și Muzeul Luca.
  • 19.00 Cină
  • 20.00 Jocuri în echipă
  • 21.30 – 22.00 Pregătirea hainelor pentru a doua zi. Stingerea.

  • 07.30 Trezirea
  • 08.00 Micul dejun
  • 09.00 Pornim în drumeție prin pădure Distanță: 10-12 km cu 100m diferență de nivel pozitivă
  • 13.00 – 14.00 Prânz
  • 15.00 – 17.00 Atelier de orientare
  • 17.00 – 18.00 Concurs de orientare turistică
  • 19.00 Cină
  • 20.00 Jocuri în echipă. Foc de tabără.
  • 21.30 – 22.00 Pregătirea hainelor pentru a doua zi. Stingerea.

  • 07.30 Trezirea
  • 08.00 Micul dejun
  • 09.00 Pornim în tura de MTB spre Cincu.

Distanță 30 km cu 300 m diferență de nivel pozitivă. Vom avea prânzul la pachet, vom face picnic.

  • 16.00 Întoarcere la cazare, dezechipare, spălare biciclete.
  • 17.00 – 19.00 Plimbare cu căruța
  • 19.00 Cină
  • 20.00 Festivitatea de premiere. Proiecții foto și video din tabără.
  • 21.30 – 22.00 Pregătirea hainelor pentru a doua zi. Stingerea.

  • 07.30 Trezire și pregătirea bagajelor
  • 08.00 Mic dejun
  • 09.00 Vom pleca de dimineață din Seliștat urmând să vizităm Vulcanul stins din Racoș, Lacul de Smarald și Coloanele de Bazalt. Apoi ne vom împărți pentru a merge fiecare copil spre casa lui.

Măsuri de protecție Covid

Pentru a putea organiza tabăra de vară pentu copii în condiții de siguranță în contextul actual generat de Covid suntem obligați să luăm următoarele măsuri de care vă rugăm să țineți cont:

  1. Transportul copiilor la cazare și înapoi îl vom putea organiza cu microbuzul doar după ce ne-am asigurat că fiecare copil are testul Covid rapid negativ.
  2. În incinta și în apropierea cazării purtarea măștii de protecție de către părinți/ însoțitori/ copii este obligatorie.
  3. Copii trebuie să aibă la ei 1-2 perechi de măști pentru spațiile închise pe care le tranzităm și în care putem intra în contact cu oameni din afara taberei. Pentru exterior recomandăm Buff-uri sau cagule pe toată perioada taberei și rugăm părinții să se asigure că acestea nu vor lipsi din bagajul copiilor.
  4. Atât copiii înscriși în tabără cât și personalul taberei vor face testul Covid. Dorim să organizăm această testare, la aceeași clinică, înainte de intrarea în tabără. Doar copii cu răspuns negativ la testare vor putea intra în tabără. Dacă răspunsul este pozitiv atunci copilul nu va putea participa la tabăra de schi. Contribuția taberei se va transfera pentru o altă tabără sau se va înapoia.
  5. La predarea copiilor în tabără, părinții sunt rugați să prezinte:
    • Adeverinta medicala de la medicul de familie cu mentiunea “apt pentru efort”
    • Aviz epidemiologic

Toate aceste măsuri nu ne oferă siguranță 100% că cei mici nu se vor putea îmbolnăvi în timpul taberei dar scad destul de mult șansele de contaminare în colectiv.

Întrebări și răspunsuri

Întrebări frecvente

1Cum îmi pot înscrie copilul într-o tabără?

Înscrierea se face prin completarea formularului de pe site. În primă fază sunt cele 3 rubrici cu datele copilulul apoi datele celui care face înscrierea.

Ulterior, cu două săptămâni înainte de tabără vom forma un grup de whatsapp cu toți părinții în care vom transmite ultimile detalii și prin intermediul căruia vom păstra legătura pe perioada taberei.


2Cum pot rezerva un loc în tabără pentru copilul meu?

După înscrierea de pe site, rezervarea unui loc în tabără este fermă o data cu achitarea avansului.

În caz contrar locul poate fi ocupat de un alt copil, acestea fiind limitate.


3Ce acte sunt necesare pentru înscrierea în tabără?

Actele necesare pentru inscrierea in tabara sunt:

  1. Adeverinta medicala de la medicul de familie cu mentiunea “apt pentru efort”
  2. Aviz epidemiologic
  3. Contractul taberei (pe care il trimitem înainte de tabără, o data cu formarea grupului de Whatsapp). Acesta trebuie citit si semnat.
  4. Dovada unui test Covid Negativ, realizat cu cel mult 2 zile înainte de intrarea în tabără.

Toate actele se aduc în original la predarea copiilor în tabără.


4Ce se întâmplă în cazul anulării rezervării?

În cazul în care copilul nu mai poate lua parte la tabăra în care a fost înscris, din motive neprevăzute, avansul nu se poate înapoia dar se poate trasfera la un eveniment viitor.

5Sunt permise telefoanele mobile și tabletele?

Nu. Comunicarea dintre părinți și copii se va face prin telefoanele coordonatorilor lor.

Dacă doresc copii pot aduce de acasă jocuri de socializare în echipă.

6Cum vor sta copiii în cameră?

Vor fi camere de 2, 3 și 4 locuri.

Vom ține cont de preferințele transmise de părinți înainte de începerea taberei.

7Din ce este alcătuit meniul?

Meniul este alcătuit din alimente sănătoase și este adaptat la nivelul de vârstă al participanților.

Nu vom avea sucuri acidulate și alimente semi-preparate, ci doar mâncare gătită.

8 Are nevoie copilul de bani suplimentari la el?

Copilul nu are nevoie de bani suplimentari deoarece tot ce va avea nevoie va avea din partea organizatorilor. Dacă va dori să cumpere un suvenir sau altceva va lua legatura cu coordonatorul lui.

9 Organizati si transportul dus-intors?

Întâlnirea va fi în Brașov, parcarea Decathlon iar ulterior vom porni cu un microbuz la cazare și înapoi.

10Ce alte costuri vor mai fi de achitat în afară de pachetul taberei?
La finalul taberei vor exista costuri în cazul în care unii copii au dorit suveniruri la obiectivele turistice vizitate.

De asemenea, închirierea unei biciclete (în cazul în care nu aveți echipament propriu), depinde de mărimea necesară.

11Cum pot face înscrierea a doi frați ca să beneficieze de reducere?

Pentru a înscrie doi sau mai mulți frați în tabără trebuie doar să completați datele copilului 1, apoi datele copilului 2, apoi datele copilului 3, în formularul prezent pe eveniment. Ulterior părintele/ persoana care face înscrierea va intra pe coșul de înscriere unde va găsi datele copiilor înscriși. După ce apasă pe ”Mergi mai departe” va termina de completat formularul cu detaliile de înscriere. Va primi un mail de confirmare a plății și astfel locul în tabără este garantat. Reducerea oferită fraților este de 100 lei/copil și calculată automat de sistem.

Cum a fost în taberele trecute?

Ce spun părinții celor care au fost în activități cu noi?

Ioana S., București ”De cand ne-am despartit de dvs., Filip povesteste in continuu despre tabara si mi-a zis ca mai are inca multe sa-mi povesteasca. Filip a trecut prin multe si a invatat sa evalueze foarte bine oamenii. Rar l-am vazut asa entuziasmat, in conditiile in care aceasta a fost a 13-a tabara de cand este la mine, adica in 3 ani. Pentru mine asta este o confirmare a faptului ca sunteti niste oameni minunati si va multumesc pentru tot ce i-ati oferit lui Filip in aceasta saptamana. Sa aveti un sezon usor!”
Mihai C, Quatar ”Alex (11yrs) joined the summer camp this June and he came back absolutely thrilled about his experience. As a parent, I was impressed about the level of communication and organizational skills of the staff involved. Their focus on kids’ safety is top and they manage that while the little ones have loads of fun! This camp is definitely a learning experience that enhances kids’ understanding of nature and it builds life-long skills. Next year we’ll send our daughter, right after she turns 8. Thank you, Everyone!”
Roxana B., Brașov ”O echipă minunata de oameni iubitori și dedicați profesiei! Ii recomand ,cu drag! Taberele sunt organizate cu multa seriozitate și dăruire pentru copii!”
Annick N., Brașov ”Am trimis 2 copii acum 2 saptamani, 6 si 7 ani la tabăra de vara. S-au simtit minunat! Si revenim, Multumim !!”
Mihai G, București ”Am participat la semimaratonul de la Ciucas X3, iar pe fetita mea am lasat-o in Tura copiilor organizata de Tabere si Circuite de alergare, Schi si MTB. Totul a fost excelent. Fata mea a fost foarte incantata de tura. Cu siguranta vom mai apela la acesti oameni minunati.”

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Tabără de MTB pentru copii în Colinele Transilvaniei – ediția a 2-a”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea să-ți placă și…

Toate evenimentele