Raport: Circuit: Transalpina și Oltenia de sub munte pe bicicletă – ediția a 5-a

                  Circuitul Transalpina și Oltenia de sub munte a început anul acesta din Polovragi, la poalele munților Căpățânii. Într-un peisaj pastelat în mult verde proaspăt și cântec de păsărele.

                  Am pornit cu asalt în traseu spre principala țintă a zilei reprezentată de Pasul Urdele(2145 m), pe cea mai înaltă sosea din țară. Vremea se anunța a fi caldă în prima parte a zilei iar în cea de-a doua câțiva stropi urmau să își facă apariția. Noi, echipa de organizare, împreună cu cei șapte participanți ai circuitului am început urcarea mai serioasa din Novaci unde după ce am acumulat câteva sute de metri diferentă pozitivă am oprit pentru a ne delecta cu o înghețată care a venit perfect împotriva soarelui ce prinsese curaj și începuse să ne încălzească. Împrospătați și cu forțe proaspete am pornit din nou la drum spre următoarea oprire pe care am luat-o la locul ales de Alex. Sub coroana unui fag secular, martor la trecerea regelui prin aceste meleaguri, bucatele  alese de pe masa au venit ca o trezire la realitate. Norii au început să se adune și am pornit grăbiți pentru a ajunge la Rânca. Petice de zăpadă se zăreau pe vârfurile din orizont iar noi urcam mânați de dorința de a ajunge în pas. Pe ultimul kilometru câțiva stropi de ploaie ne-au urat bun venit apoi și-au luat la revedere la fel de repede. Ajunși în pas știam că urmează mult așteptata coborâre, astfel, după ce Silviu ne-a oferit câteva sfaturi pentru a fi cât mai prudenti am început sa îi dăm la vale. Din Rânca a urmat să o luam pe forestierul din Valea Galbenu, traversând râul cu același nume. O coborâre tehnică pe care unii dintre participanți au dat dovadă de curaj și multă îndemânare reușind să o parcurgă integral pe bicicletă. Nu mică ne-a fost mirarea când în plină coborâre drumul se bloca de un maldăr de stânci prăbușite, însă, am reușit să le trecem în siguranță. Ajunși la Peștera Muierii știam că doar o mică urcare ne mai rămâne până să ajungem la locația unde urma să dormim pentru două nopți. Într-o companie distinsă înconjurați de un cadru ales cu finețe am luat cina iar bucatele tradiționale au umplut rezervele de energie pentru o nouă zi de pedalat.

                 Ziua a doua a reprezentat o zi de vizite. Am ajuns la meșteșugarii din Satul Olari unde am văzut procesul prin care lutul prinde formă și se transformă în vase de ceramica care pot fi folosite atât în scop ornamental cât și pentru gătit. Am atins, simțit și modelat lutul cu propriile mâini, o senzație care trebuie încercată de cat mai multe persoane. Înainte de această oprire, în Izvoru Rece, la casa mamei lui Silviu, am gustat din brânzeturile cu drag făcute de localnici iar poveștile spuse la masa despre simbolistica oamenilor simpli specifici locului a făcut să pară mai ușor drumul. Incursiunea a continuat spre culele din Măldărești, case primitoare boierești care păstrează și acum câteva istorisiri importante. În a doua parte a zilei ne-am îndreptat spre "drumul minerilor" la Costești unde se afla cazarea noastră în casa domnului Cucu. Dar pentru că ne-am mișcat rapid și încă aveam energie am urcat și la Mănăstirea Arnota. Construită de către Matei Basarab, așezarea strategică a mănăstirii ne-a oferit o belvedere largă până spre culmile înverzite din apropierea Oltului. Seara ne-am ospătat din bucatele gătite cu drag de către gazde.

Ultima zi a fost o provocare pentru participanți datorită diferenței acumulate din cele două zile și ploi ce se anunță în această dupa-amiază. Au spus da provocării doar frații Petru și Pavel veniți tocmai de la Cluj pe plaiuri oltenești pentru a doua oară în vizită la Schitul Pătrunsa. Ceilalti participanți au pornit spre casă după ce au luat micul dejun. Drumul spre Pătrunsa din Costești era reprezentat de urcări ușoare și coborâri pe asfalt sau drum pietruit, ultimii 3 kilometrii in schimb au fost deliciul turei. Întreg complexul monahal al mănăstirii Pătrunsa a fost construit cu ajutorul măgarilor cu care s-au cărat materialele necesare. Poteca strâmtă șerpuia pe culmea dealului lăsand în părțile laterale fagii falnici care susțineau cu tulpinile lor seculare solul și bucățile de stâncă care păreau răsărite din neant. La fiecare răscruce se arată câte o icoană și un mesaj de îmbărbătare. După ultima urcare coroana copacilor sfârșea iar primele case ale călugărilor se puteau observa de pe poteca. Mareția și liniștea mânăstirii au făcut pauza luată aici și mai binevenită. La scurt timp după ce am pornit de la mănăstire ne-am îndreptat spre Schitul Pahomie iar ploaia a apărut exact la ora 13 când era prognozată. Am mai luat o pauza la izvorul din apropierea mănăstirii in speranța că ploaia se va mai potoli , însă după jumătate de oră de așteptat în zadar ne-am luat inima în dinți și am pornit spre Râmnicu Vâlcea. Uzi dar cu satisfacția unei zile în care am făcut ceea ce ne face fericiți, am ajuns la locul de întâlnire cu Silviu unde am mâncat o pizza iar apoi a urmat drumul spre Brașov. 

              In final au fost trei zile de aventura la care ne-am fi dorit să ia parte mai mulți participanți însă le mulțumim nespus celor care au fost prezenți. Să ne revedem cu bine în circuitele viitoare.

              Cu drag, Ștefan