parallax background

Raport: Tabăra de iarnă pentru copii 12-16 februarie 2023

Raport: Tabără schi de tură în Munții Ciucaș 2023
februarie 16, 2023
Raport: Tabăra de iarnă pentru copii 19-24 februarie 2023
martie 2, 2023

 

Perioada: 12-16 februarie 2023

Locație: Poiana Brașov, Masivul Postăvarul

Fotograf: Alexia Aștilean

 Album foto 1

Album foto 2

Echipa: Silviu, Alex și Șerban

 

                   Prima tabără din sezonul de iarnă 2022-2023 a avut loc cu 5 săptămâni întârziere, dar din punct de vedere al condițiilor zăpezii a fost printre cele mai ofertante.
                   O dovadă a faptului că răbdarea este întotdeauna răsplătită: cei 60 de centimetri de zăpadă naturală de la sfârșitul lui ianuarie și cele 3 săptămâni de ger ce au urmat ne-au oferit pârtii bătute ca la carte, înconjurate de zone off-piste unde ne-am putut juca în cele 4 zile de schi ale taberei.

                   Ne-am întâlnit duminică, 12 februarie la Hotel Poiana (Ana Hotels Poiana Brașov) și rapid am aflat câte ceva unii despre ceilalți făcând jocurile de socializare. După cină am pregătit hainele de schi și am mers repede la culcare pentru a avea energie a doua zi.
Miță ne-a întâmpinat în dimineața următoare pe pârtie și ne-a făcut încălzirea, urmată de împărțirea pe echipe a celor 17 temerari.
Au urmat mici schimbări de-a lungul săptămânii, dar în mare echipele au rămas constante.
                    Silviu a plecat cu echipa sa sus în masiv, în timp ce Șerban și Alex au rămas pe Bradul, pentru exerciții adaptate nivelului echipelor. Până miercuri cu toții ajunseserăm să schiem de sus, din Postavaru.
Zilele au trecut repede, iar programul de schi a fost completat de activități ca seara de talente, ieșirea la sala de cățărat, prezentarea echipamentului de schi alpin și schi de tură și tradiționala petrecere de adio.

                    A fost o tabără din care ne-am întors nostalgici, mărturie fiind poveștile copiilor la întoarcerea acasă, pe care le-am aflat de pe grupul părinților.

                    Rămâne să ne revedem la vară, de data aceasta pe biciclete, explorând noi păduri și pajiști.


Pe curând, Echipa Tabere și Circuite!


Comments are closed.

Toate evenimentele