Raport: Tabără de schi de tură – Munții Rodnei 22-26 ianuarie 2025

La final de ianuarie am fost în Munții Rodnei și am făcut schi de tură într-o vreme care ne-a suprins în cel mai plăcut mod. De la o prognoză care părea să nu ne permită prea multă flexibilitate, cu gândul că am putea atinge creasta foarte departe, am ajuns în penultima zi cu 14 participanți pe Vârful Galațiului și am schiat pe un strat de zăpada abia nins, un powder excelent.

Miercuri, pe 22 ianuarie, am început spre seara să ne adunăm în restaurantul pensiunii, iar în jur de 20:00 am plecat cu stomacul plin la baza pârtiei olimpice. După un drum lung și o masă copioasă, cu toții ne doream să facem puțina mișcare. Ne-am pus focile, iar timp de o oră am urcat pe pârtie și am coborât cu frontalele aprinse, printre fulgii de zăpadă care cădeau tot mai grei. A fost un sentiment plăcut, ca o joacă de oameni mari care se bucurau de ceva simplu. Seara a continuat în sala e mese, printre prieteni care nu s-au mai văzut de mult timp și cu entuziasm pentru ce avea să urmeze.

Joi se anunța o zi în care plafonul de nori părea să rămână destul de jos, așa că nu ne-am grăbit la micul dejun. În timp ce luam masa, vizibilitatea era din ce în ce ma bună, deși creasta nu era descoperită. Gondola era liberă și am putut să ajungem la 1500 de metri destul de repede. Am făcut noul protocol de avalanșă și am pornit prin pădure exersând întoarceri spre Vârful Păltiniș. În primul punct de belvedere am început să admirăm jocul de nori specific pentru așa o zi. Planul făcut de Silviu era destul de simplu. De creastă nu avea sens să ne atingem, așa că de pe vârf am coborât spre est, ca mai apoi să prindem Valea Cimpoiasa pe care am coborât-o puțin sub limita pădurii. Urcarea înapoi a fost plăcută pentru că soarele era sus, iar după pauza de prânz am continuat până sub o muchie care dădea în creastă. De acolo ne-am bucurat de o traversare și de o coborăre bine-meritată spre stâna de sub versantul vestic al Păltinișului, apoi am urmat traseul marcat până la pârtie și ne-am relaxat schiind pe zăpada bătută.

Vineri știam că urma să fie vreme rea, așa că a fost scoasă din sertar tura spre Tomnatec. Plafonul era mult mai jos și chiar de dimineață a început să ningă. A fost frumos să urcăm într-o parte a muntelui mai sălbatică, nemarcată, dar presărată cu adăposturi pentru stâni. Zăpada parca era păstrată altfel, valea fiind orientată spre nord, iar după câteva ore bune de foci, ne-am oprit pentru prânz. Urcam pe o muchie largă, iar cu ocazia pauzei, ne-am deplasat către versantul pe care urma să coborâm pentru a face un profil de avalanșă. După testarea zăpezii, ne-am împărțit în două echipe. Una care a urcat până pe la 1900 de metri și una care a început coborârea chiar din acel punct. A urmat o ninsoare abundentă într-o vizibilitate scăzută care a adăugat un strop de aventură zilei, terminată la un pahar de vorbă despre expediții.

Prognoza de sâmbătă era foarte bună, parcă prea bună pentru a fi adevărată, cu 8-9 ore de soare. La 7.00 dimineața cerul începea să se deschidă, iar creasta era din ce în ce mai vizibilă. Planul era discutat și pregătit cu o seară înainte. Obiectivul era să ajungem până pe Galațiului pentru a putea schia mult spre vale. Am urcat cu gondola, după ce am stat ceva la coadă și am început să observăm stratul nou de zăpadă. Am urcat tot pe Păltiniș, de unde am coborât schiind tot spre vest, către stână. Zăpada era de un powder de vis, care parcă ierta fiecare greșeală de postură. Participanții se simțeau bine, iar cu așa un entuziasm am putut urca chiar până în creastă, spre surprinderea unora. Sudul era în mare alpină, iar deschidere orizontului era de nedescris. De sus, am coborât în doua echipe, una mare și una ceva mai mică. Ziua nu ne-a dezamăgit și până la apus liniștea muntelui ne-a bucurat la fiecare pas. Seara am sărbătorit-o cu pizza pe vatră si cu povești până la 21:00 când s-au împărțit pijamalele, după o zi plină. Dimineața de duminică ne-am trezit bine și cu chef de o tura de relaxare cu urcare și coborâre de pe Vârful Știol.

Pot spune multe despre tabără și muntele din acele zile, dar cu atât mai mult pot spune despre oamenii care au fost participanți. S-a văzut un grup omogen, clădit în timp, cu experiență și dornici să facă mișcare. Rând pe rând am aflat despre toate maratoanele, ultra maratoanele și concursurile la care participaseră și ușor-ușor mi-am dat seama de unde vine energia lor de a urca sus - cu toții sunt oameni de acțiune.

Munții Rodnei au fost primitori și ne-au lăsat să le batem urmă, așa cum nu ne așteptam, dar cu siguranță ne dorim să-i regăsim la anul.

Iustinian