Dată: 15-17 februarie 2019
Locație: Stațiunea Cheia, Munții Ciucaș
Participanți: 32 schiori
Echipa: Silviu, Bianca, Mihai, Iulian Coșerea, Doina Bălan, Echipa CiriVision.
Nivel: Mediu-Avansați
Fotografii CiriVision: Vineri, Sâmbătă, Duminică.
Ne-am întâlnit vineri seara în stațiunea Cheia la Pensiunea Redford pentru un weekend plin de schi și cu foarte multă zăpadă proaspată. După ce ne-am cazat, probăm echipamentul și ne echipăm pentru o scurtă tură pe noapte la frontală.
Ajunși în Pasul Bratocea, pornim prin alunecare la deal aproximativ 40 de min, după care ne oprim să admirăm peisajul cu fontalele stinse sub cerul senin plin de stele. La lumina lunii, ne dăm focile jos și ne trecem pe modul schi, coborâm prin pădure bucurându-ne de un strat consistent de pufarină. A fost o experiență nouă, mulți dintre noi nu mai fusesem noaptea prin pădure și faptul că am avut parte și de pulver a fost maxim din ce puteam avea.
Ajunși la cazare, servim cina și îl ascultam pe Silviu care ne prezintă ce presupune schiul de tură, echipamentul de care avem nevoie, despre tehnică și tipuri de zăpadă.
Sâmbătă ne trezim, bem o cafea, servim micul dejun și ne echipăm pentru a pleca în tură. Plecăm cu toții într-un ritm lejer, alunecăm focile pe zăpada proaspătă și ajungem la Cabană Muntele Roșu unde facem o pauză și ne împărțim pe grupe. Silviu împreună cu cei mai rapizi ajung pe Varful Gropșoarele, bucurându-se astfel de câteva urcări și coborâri de poveste. Bianca și Iulian merg cu grupa de intermediari pâna pe Varful Gropșoarele, iar Miță cu gașca de fete curajoase ajung în golul alpin, la limita superioară a pădurii. La urcare am avut ocazia să punem în practică ce ne-a prezentat Silviu, punând accent pe întoarceri. La coborâre ne-am regrupat cu toții și am ajuns astfel la cazare împreună.
Am avut parte de o seară maraton de filmulețe de schi alpinism și dezbareri alături de un vin fiert și un pahar de suc iar partea de recuperare a fost asigurată de Miță cu un masaj făcut ca la carte.
Duminică devreme servim micul dejun și ne echipăm repede pentru că ne așteaptă o tură în Munții Grohotiș. Urcăm 2 km pe un forestier și apoi prin pădure până în golul alpin. Ne oprim pentru o pauză și facem două profile de avalanșă în care Silviu ne arată straturile de zăpadă și observăm riscul de avalanșă din zonă. Grupa celor mai puțin experimentați la vale coboară cu Iulian iar ceilalți mergem până în creastă unde bătea vântul foarte tare. Astfel că am făcut tranziția cât am putut de repede. Ne-am bucurat de o coborâre rapidă prin gol alăin și padure.
Avem parte, ca de obicei, de momentul de final de tabără în care toată lumea primește o amintire și ne luăm la revedere pentru a merge spre casele noastre promițându-ne că ne vom întâlni cât mai curând pe schiuri pe munții nostrii frumoși.
Tabăra de schi din Munții Ciucaș încheie sezonul taberelor de schi dar vă asteptam la circuitele pe bicicletă pentru a descoperi locuri noi împreună și a ne bucura de mișcare în natură și în sezonul cald.
Cu drag, Miță