Într-o societate din ce în ce mai sedentară venim cu o alternativă, pentru ieșirea din stresul cotidian și pentru obținerea unei condiții fizice de invidiat.
Schiul de tură este alternativa mersului pe munte, alergării sau mountain bike-ului pe timp de iarnă. Tabăra se adresează persoanelor active, care îndrăgesc sportul, natura și muntele și care doresc o activitate pentru sezonul rece. Dacă participanții vor avea nivel diferit de pregătire, ne vom împărți în două grupuri, după atelierele specifice. Un grup va face un traseu mai lung într-un ritm mai alert, cu accent pe abordarea competițională, iar celălalt grup va face un traseu mai scurt la un ritm mai puțin alert, prioritar fiind ca participanții să se poată bucura de schiul de tură.✓ Ateliere practice în care se aprofundează noțiunile tehnice și cunoștințele generale, despre schiul de tură, munte, sport și despre un stil de viață sănătos.
✓ Atelier avalanșă.
Suntem o echipă tânără, dar specializată în același timp, căreia îi place să își petreacă timpul în mijlocul naturii. Noi am renunțat la confortul urban și ne-am asumat că vrem să împărtășim activitățiile și cunoștiințele noastre.
Liderul echipei este Silviu Bălan, sportiv de performanță la Clubul CSA Steaua, Ghid Montan, Instructor de schi, președinte al Asociației Sport Montan Săcele.Mai multe detalii despre echipă aici.
Cu 3 zile petrecute într-o atmosferă care te va face să revii cu siguranță cu noi.
Noțiuni tehnice, cunoștințe generale, despre schiul de tură, munte, sport și despre un stil sănătos de viață.
Prieteni, asemenea ție, care gândesc la fel și văd lucrurile ca tine, astfel noi spunem că suntem familia Tabere si Circuite, atât echipa cât și grupul de participanți.
Ce spun cei care au participat la evenimentele noastre: Testimoniale.
Contribuția este de 880 lei și include:
✓ 3 zile de activități alături de noi
✓ cazare 2 nopți la Pensiunea ”Vila Redford”, Stațunea Cheia în camere duble sau triple
✓ 5 mese incluse: cină vineri, mic dejun și cină sâmbătă, mic dejun și prânz duminică
✓ instructori de schi și ghizi montani specializați
✓ asistență tehnică
✓ work-shopuri specifice
✓ o ședință de masaj sportiv
✓ suc natural de mere Livezile Dobrinoiu
✓ fotografii
Pachetul este 700 lei dacă nu doriți să beneficiați de varianta de cazare propusă sau 500 lei fără cazare și mesele oferite de noi.
Este important să ne anunțați în formularul de înscriere la rubrica observații.
Contribuția nu include:
✓ masa de prânz de sâmbătă și gustările
✓ închirierea echipamentului (100 lei/zi echipament complet)
✓ transportul
Este obligatoriu să știi să schiezi pe partie (element minim, viraj cu picioarele paralele, exclus plug).
Pentru cei care nu știu să schieze, vom organiza cursuri de schi alpin, la cerere.
Pentru ocuparea unui loc în tabără se completează formularul de înscriere iar apoi se achită un avans de 250 lei în maxim 5 zile de la data înscrierii pe site, prin transfer bancar în contul cu următoarele date: Asociația Sport Montan Săcele (CIF 37817276, str. 7 Izvoare nr.24, Săcele) COD IBAN RO47RNCB0059155745170001 deschis la Sucursala Titulescu-Brașov a Bancii Comerciale Române cu mentiunea "donație tabara schi Ciucaș 2020/nume participant"
Avansul nu se restituie în cazul în care participantul nu mai poate veni în tabără.
Data limită înscriere vineri, 17-01-2020, orele 14.00
Tabăra se va organiza doar dacă se vor înscrie minim 15 persoane.
Cazarea, prezentările și mesele vor fi la Pensiunea ”Vila Redford” 3*.
Vila Redford se află în centrul stațiunii Cheia, județul Prahova. Este construită din lemn, cu un aer de cabană de munte, incluzând toate facilitățile de care avem nevoie într-un sejur reușit pe munte.
Mergând pe DN 1A dinspre Ploiești spre Brașov, după ce intrați în Cheia mai mergeți aproximativ 1,5 km până când treceți de un mic pod. Apoi pe partea stângă întâlniți mai multe indicatoare ce vă îndrumă să faceți stânga spre diferite pensiuni (este chiar și un indicator Cheia 1km). După ce ați făcut stânga mergeți în continuare pe drumul asfaltat. Va urma o curbă la dreapta, imediat o altă curbă la stânga, iar apoi în maxim 50 m faceți dreapta pe drumul asfaltat perpendicular pe drumul pe care vă aflați. Ca punct de reper unde faceți dreapta aveți pe partea stângă două blocuri cu două etaje, iar pe partea dreaptă Expoziția "Flori de Mină". După ce ați făcut dreapta prima casă pe partea dreaptă este Vila Redford (maxim 50 m).
Perioada: 31 Ianuarie - 2 Februarie 2020
Dificultate: Intermediari/ Avansați
Conditii cazare: Vila Redford 3*, Stațiunea Cheia
Contribuția de participare:
880 lei/ persoană
700 lei/ persoană fără cazare
500 lei/ persoană fără cazare și mâncare